Meniu cu spa

Este 03 iulie 2016. Afară e potop de căldură, înăuntru e topenie. Disperat, caut ceva să-mi pun pe cap, ceva cu care să-mi fac vânt, știind că aerul condiționat și ventilatorul sunt interzise la mine. Cum stăteam lățit ca o moluscă pe fotoliu și căutam doar din priviri, mi-au căzut ochii peste ceva ca un cd cu o imagine care nu mă ajuta să-mi dau seama ce este. Cu chiu cu vai m-am ridicat și l-am luat din raft. Era un album intitulat „Spa lounge”. Acu, să fim serioși, știe orice romglez ce e aia spa. Știu și oltenii, nu numai romglejii, că fiecare are câte un spa în fundul grădinii, acolo unde, pe vremuri, nea Mărin Primordialul avea … privata, de-i deteră ăia cu BIG-BANGU în ea. Doar încăpățânatul de mine a vrut să vadă el, cu … urechile lui, ce este. Am văzut. Am luat șase piese de pe cd și le-am făcut meniu. Desigur, meniu cu spa. Că, poate le-o mai fi cald și lene, în același timp, ca mie, și altor vizitatori. Deși, până o veni rândul acestui meniu, s-ar putea să cadă prima zăpadă.
♫ MENIU CU SPA (~ 42:41 min.)
https://app.box.com/s/vm0vxmpqo9tmc70rissn28ck2ou35ewk

Anunțuri

Un gând despre „Meniu cu spa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s