Ce bine de Marisa

Nici dacă mă bate cineva n-aș ști să spun de ce mi-am adus eu aminte de povestea cu Marisa atunci când am ascultat melodia „NOAPTE FĂRĂ LUNĂ” a lui DAVID ARKENSTONE, prima din acest meniu. Chiar nu știu. Iar acuma, cu cât mă străduiesc mai mult să găsesc o explicație, cu atât mă afund mai mult. Pur și simplu, în timp ce ascultam, în capul meu așa a sunat: “Ce bine de Marisa”. Nu mai îmi căzuseră ochii pe povestea asta de când îi făcusem corectura în vederea publicării în carte. Iar asta se întâmpla cu minimum doi ani în urmă. Poate, capul meu o fi vrut să spună altceva, dar n-am înțeles eu și m-am dus repede la povestea cu acest titlu.
O pun după muzică, să o citiți în timp ce ascultați. Poate descoperă cineva legătura pe care nu o descopăr eu.
♫ CE BINE DE MARISA (~ 33:01 min.)
https://app.box.com/s/jojj4t5wophuicng5ho5af9ez1x7arm1
17.07.2016
***

Ce bine de Marisa …

De lucrat, nu mai lucra, iar faptul cã nu mai lucra l-a privat de termenii la care se raporta şi care-l ajutau sã se simtã util. Fie se raporta la o normã, sau la o procedurã, şi era mulţumit de ceea ce a realizat, fie se raporta la ceilalţi cu care lucra, care-l susţineau prin implicara lor, sau prin solicitãrile lor, sau prin criticile lor.
Acuma, nu-şi mai gãsea nici un rost. Singur nu ştia ce sã facã, iar ceea ce putea el sã facã nu-i mai aducea nici o satisfacţie. Fie cã el însuşi nu era mulţumit, fie cã cei care apreciau ce face el erau din ce în ce mai puţini, sau deloc. Sentimentul de inutilitate se cuibãrea tot mai convingãtor în el. Din ce în ce mai rar ieşea din casã, iar atunci când ieşea nu mai descoperea nimic care sã-l atragã, ci doar cã … nu mai vede bine. Vedea ca prin ceaţã. In rest, nu mai observa nici mãcar micile amãnunte care-l entuziasmaserã în primii ani de dupã pensionare. Mergea fãrã de rost şi se gândea…
“Ce bine de Marisa din “Ieşirea la mare”. S-a suit pe vapor, a cãlcat o minã cu vaporul şi Buuufff!, gata! Da’ eu, de unde sã iau mare, de unde sã iau vapor? Și, chiar dacã aş gãsi vapor, dacã mina aia o fi fost magneticã, al meu nici n-ar sãri în aer, cã i-aş face demagnetizarea înainte.” … “Și fata aia din “Victoria neînaripatã”. Și-a pus schiurile în picioare, a luat hãţurile calului şi a pornit în vitezã. Nici nu se uita înainte, ci spre iubitul ei atunci când a intrat în copac şi Buuufff!, gata! Da’ eu de unde sã iau schiuri, de unde sã iau cal?! Și, pe deasupra, eu sunt sigur cã, de cum aş pune schiurile în picioare, aş cãdea în fund, ca atunci, în liceu, la concursul de patrule, şi s-ar duce dracului tot sfârşitul.” … “Și ãla din “Jocul cu mãrgele de sticlã”. S-a dus pe malul mãrii, pe plajã, s-a dezbrãcat liniştit, şi-a împachetat hainele, ca sã nu lase ceva în dezordine în urma lui, a intrat în mare şi s-a tot duuus, pânã nu s-a mai întors. Da’ eu, de unde sã iau mare!? Și cu plajã, pe deasupra!” …
Cum se gândea aşa, în timp ce mergea prin ceaţa propriei priviri, a ajuns acasã. De parcã atunci ar fi intrat pentru prima datã în propria casã, a avut o revelaţie. Vreo cinci mii de cd-uri muzicale îl împresurau, de trebuia sã facã atletism ca sã strãbatã camera. Atunci i-a venit un gând: “Mã duc şi-mi comand un raft pentru cd-uri. Îl fac de vreo doi metri jumate înãlţime şi-l umplu cu cd-uri. Pe urmã, mã plimb pe lângã el. Poate, se prãbuşeşte peste mine. Ei, da, asta chiar meritã! Cãci, ce se va zice atunci? Cã am murit … copleşit de muzicã, nu?”
Și s-a dus. Numai că, acolo unde se primeau comenzile pentru rafturi, nu era nimeni în acea zi. A plecat abãtut spre casã, privind spre nimeni şi spre nicãieri, prin ceaţa ce i se aşternuse peste privire, în timp ce gândurile-i o luau iarãşi razna: “Ce bine de Marisa …”
N.B. Pentru cititorii nefamiliarizați cu titlurile citate de mine, precizez că „IEȘIREA LA MARE” și „VICTORIA NEÎNARIPATĂ” sunt două dintre romanele lui RADU TUDORAN, marele meu favorit în ale literaturii, iar „JOCUL CU MĂRGELE DE STICLĂ” este de HERMANN HESSE.

Anunțuri

4 gânduri despre „Ce bine de Marisa

  1. Toate piesele au un început de îți stă inima in loc. Auzi cum ceva se apropie ca un val de lavă, încet, dar sigur. Continuarea este sinonimă cu lumea misterelor. Al treilea cântec este mai exotic. Pe alocuri auzi vibrațiile unui șarpe cu clopoței in timp ce in cortul din oază se aude un dans invăluit in voaluri și acompaniat de tamburine. Vocile feminine vin si se indepărtează ca un val in timp ce percuția păstrează același ritm oriental. Apoi se termină pe neasteptate. Nu e drept! Tocmai acum? Poate mai găsiți ceva in sacul de povești musicale compuse de David Arkenstone.

    • Pentru mine a fost o surpriza acest album. Il stiu pe David de cand ii dadeau „tuleiele” muzicale. Nu ma asteptam sa se maturizeze asa de frumos. Desigur, muzical. O sa mai scotocesc prin discurile pe care le am. Poate mai erau „semne” d-astea si n-oi fi fost eu suficient de copt sa le remarc.
      Oricum ma invart, eu tot de Marisa imi amintesc cand aud muzica asta. Daca spun ca povestea este ABSOLUT REALA, nici dracu nu ma crede, dar asta nu schimba realitatea. M-am dus intr-o zi la un atelier de mobila sa-mi mai comand niste rafturi pt cd-urile care m-au inundat. Nu pot explica de ce, pe drum, in mintea mea, s-a rasucit povestea cu Marisa. Iar cand am ajuns la atelier, era inchis. La dracu! La intoarcere, si mai mult mi s-a zbenguit Marisa prin creier! Singura inventie din poveste este aceea unde zic ca se vor darama rafturile pe mine si se va zice ca am murit coplesit de muzica!

      • Ca să înțeleg ce e cu Marisa, a trebuit si eu să citesc romanul, https://www.scribd.com/doc/115277551/Radu-Tudoran-3-Iesirea-La-Mare și să reascult muzica. Am înțeles că trăim într-o mare de taine in care doar muzica mai poate aduce la suprafață frânturi ale abisului din noi. In al doilea rând, barza cosmică a hotărât că e mai bine să trăiți ca să fim si noi copleșiți de această muzică, cum altfel decât copleșitoare.

      • TOT ce a scris RADU TUDORAN merita citit. Ma rog, eu am simtit nevoia sa citesc TOT ce a scris omul asta, dupa ce am primit ca premiu cand eram in scoala generala si am citit ULTIMA POVESTE, iar mai tarziu nitel am citit TOATE PANZELE SUS. Au urmat VICTORIA NEINARIPATA, IESIREA LA MARE, CASA DOMNULUI ALCIBIADE, PRIVIGHETOAREA DE ZIUA, RETRAGEREA FARA TORTE, SUB ZERO GRADE, ANOTIMPURI, FLACARILE, FIUL RISIPITOR, DUNAREA REVARSATA … si toate celelalte, ale caror titluri nu-mi vin acuma in minte.
        Are un stil inconfundabil de a crea personaje pe care le indragesti si pe care le scoate din scena in cele mai neimaginate modalitati. Neimaginate si, pe deasupra, si dureroase.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s