M-a făcut mama oltean

Nu, nu despre mine e vorba, că pe mine nu m-a făcut mama oltean. Eu am devenit oltean datorită oltenilor din Podarii copilăriei mele și unor olteni din Craiova “maturității” mele și le sunt recunoscător pentru asta. Dacă ar fi fost după ea, mama m-ar fi făcut moldovean, nu altceva. Numai că viața a împins-o pe alte cărări, așa că m-a făcut bucureștean, spre bucuria celorlalte două mame ale mele, mami și ma’mare. Continuă lectura

Anunțuri

Meniu salvant

Aș fi putut să-i zic de-a dreptul Meniu Salvamar. Pentru că Josef Salvat, cel care cântă, ne spune clar că este vorba despre o operație de salvamar, nicidecum de salvamont, albumul său numindu-se chiar NIGHT SWIM. Și, din moment ce chiar el este salvat, după ce a înotat noaptea, e clar că știe despre ce e vorba. Continuă lectura

Meniu d-ăla

Fomularea din titlu o aplic meniurilor preparate din muzică d-aia care-mi place mie dar nu știu să spun de ce, nu știu nici să o definesc, iar ce spun specialiștii despre muzica aia nu-mi spune nimic mie. Ca să nu mai zic că, în cazul de față nu-nțeleg nimic nici din titlul albumului – DIE EINLASSMUSIK-1. Adică, CE?!?
Așa că, asta este denumirea cea mai cinstită pe care o pot acorda eu unui asemenea meniu. Continuă lectura

Meniu d-ăsta

Adică d-ăsta, de care veți auzi. Că, nu știu cum să-i zic la muzica asta. Acolo de unde am luat-o era categorisită ca muzică electronică, dar în categoria asta eu am întâlnit și muzică minunată, și muzică imposibil de ascultat, și muzică de zbânțâit, și muzică de adormit. Așa că, mie nu-mi spune nimic când aud de muzică electronică. Continuă lectura

Meniu cu mantre

Cred că, în afară de mine, toată lumea știe ce-s alea mantre. Văzând eu că sunt singurul care n-am habar, am căutat și am găsit niște mantre. Le-am găsit în discografia cuiva care-și zice, nici mai mult, nici mai puțin, decât EXISTENCE. Păi, dacă-l cheamă așa, car’va’zică, știe ce-s alea mantre, așa că l-am ascultat cu atenție. Acuma știu și eu ce sunt alea mantre. Sunt niște chestii … mișto. Continuă lectura

Meniu cu Lucica

Pe când lucram în Constanța, la începutul anilor ’80, am avut o colaboratoare pe care o chema Lucica. O ființă nu prea răsfățată de viață, dar foarte sufletistă. Pe stat era magazioneră, dar practic era și contabilă, și casieră, și secretară. A rămas celebru dialogul meu zilnic cu ea, atunci când deschideam ușa biroului unde lucra și-i ziceam “Tovarășa (că așa se vorbea atunci), o cafea te rog!”. Iar ea îmi răspundea “Siefu’ (așa-mi zicea ea), este a cincea”. Urma replica mea “Tovarășa, te-am rugat să-mi faci o cafea, nu să mi-o numeri!”. Și plecam. Iar ea mă găsea, oriunde m-aș fi dus. Și era o tarla destul de mare cea pe care aveam de lucru. Se numea INSTITUTUL DE MARINĂ “MIRCEA CEL BĂTRÂN”. Acuma se numește ACADEMIA NAVALĂ “MIRCEA CEL BĂTRÂN”.
Continuă lectura