Consecințe pascale

Întrucât locanta este muzicală, nu mă voi referi la consecințele meteorologice ale Paștelui din 2017. Pe alea le-am prevăzut cu mult timp înainte și le-am făcut și publice, ca să nu fiu acuzat că „Păi, bine bă, ai știut și nouă nu ne-ai spus? Să fi pus și noi un palton pascal pe noi, să fi scos plapuma pascală de la naftalină …”
Car’va’zică, e vorba de consecințe pascale muzicale. Au fost trei consecințe. Două din cauza lui Ioana, care m-a-ntrebat dacă, în afară de muzica pe care o pregătisem eu, numai bună de tras un pui de somn, am și ceva cu Gigi d’Alessio. Profitând de faptul că nici n-auzisem de el, nu numai că nu aveam nimic cântat de el, Ioana m-a mai pocnit în cap cu „Da’ cu Los Sabandenos?!?”. Era să cad din pat, că tocmai mă așezasem pe marginea patului, ca să nu cad prea de sus, când mă întrebase de Gigi … ăla.
După vreo două zile, văzând că am supraviețuit, totuși, dificultăților pascale tradiționale cauzate de miei și iezi, am început să caut și eu, poate, poate descopăr ceva să-i răspund lui Ioana. Așa a apărut cea de a treia consecință muzicală pascală. Căci, căutând ce vroia ea, am descoperit ce … vreau eu. Așa se face că, celor 32 de variante ale melodiei LA PALOMA, cunoscute vizitatorilor care au urmărit seria mea de DAMBLALE MUZICALE, le-am mai adăugat șase. Numai șase pentru că nici eu nu mai am răbdare. Doar de curiozitate, i-aș întreba pe cei pasionați de așa ceva dacă au auzit de IVO ROBIĆ. Este unul dintre cei șase interpreți de LA PALOMA descoperiți de mine în timp ce căutam … altceva. Că, de formația PARRANDA DE CANTADORES sunt sigur că au auzit. Ca și mine, de altfel …!!!
Cum pe Gigi ăla încă nu l-am prins cu ceva convingător și pentru mine, iar de LA PALOMA s-au săturat vizitatorii, am preparat un meniu cu ceea ce am găsit în timp ce-i căutam pe LOS SABANDEŃOS. Am început cu LA BARCA, deși, ca ritm, nu este chiar printre favoritele mele. Am început cu ea ca să fiu sigur că se ambarcă toți marinarii, ca să navige cu acest meniu pe valurile muzicii. Iar la final am lăsat Y NOS DIERON LAS DIEZ, piesa cu care, în urmă cu câțiva ani buni, JOAQUIN SABINA, cel cu care „a aruncat” Nae în mine tocmai de la Madrid, m-a nimerit în plin și m-a aruncat „ÎN MIEZ DE NOAPTE CĂUTÂND MAȘINĂ”. De atunci, Nae mi-a rămas dator cu o noapte, dar se tot face că plouă. Probabil, d-aia plouă acuma, ploaia asta … pascală!
19.04.2017
♫ CONSECINȚE PASCALE (~ 44:02 min.)
https://app.box.com/s/v3u8f47q1ks3tlbv1v08v0i0lq9id9jc
Aoleu, da’ repede și-au mai dat seama câțiva cârcotași și m-au și atacat! Cică „Moșule nu mai umbla cu cioara vopsită! Tu ai umblat, de fapt, după mandoline d-ale tale! Ce ne spui nouă povești … pascale?!”.
Nu, de data asta n-am spus povești. Cine nu mă crede, să o-ntrebe pe Ioana. Ei, care Ioana! Păi cu câte Ioane stau eu de vorbă? Că, Ioana d’Arc a plecat, deci a mai rămas o singură Ioana cu care stau eu de vorbă.

Anunțuri

2 gânduri despre „Consecințe pascale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s