D’ale lu’ Grammy-4

Dacă în meniul anterior am ales albumele premiate cel mai recent, respectiv în 2016 și 2017, de data asta am apelat la metoda mea științifică de a selecta albume. Care e metoda aia? E foarte simplă! Mă uit la albume așa, lung, le întorc pe o parte și pe alta, mă uit la nume și la titluri ca mâța-n calendar … Atenție, ăsta este secretul! … Și cum mă uit eu așa, fără să-nțeleg nimic, la un moment dat mi se pare că fie numele interpretului, fie titlul albumului, sau al vreunei piese, or îmi place, or mi se pare că sună interesant. Și, astfel, am selectat științific acel album!
De data asta, alegerea mea s-a oprit asupra unui album, desigur, tot de blues, al lui BEN HARPER & CHARLIE MUSSELWHITE. Mi-a plăcut cum sună MUSSELWHITE. Cuvântul ăsta, nu cum cântă solistul care poartă acest nume, că habar n-aveam cine este și cum cântă!
Iar urechile mele au validat alegerea muzicală a ochilor.
16.02.2017
♫ BEN&CHARLIE (~ 23:06 min.)
https://app.box.com/s/eukuht899owd2tth06z3u13vssve8p41

Anunțuri

2 gânduri despre „D’ale lu’ Grammy-4

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s