Galeria cu răgușiți

Am slăbiciune la răgușiți. Nu știu dacă de aia am fost și eu răgușit de câteva ori pe parcursul vieții, până la a nu mai ieși nici-un sunet din mine, vreme de câteva zile bune. Și de mine mi-a plăcut când eram răgușit. Cel mai mult mi-a plăcut atunci când eram în Școala de Cadeți, pentru că, vreme de vreo săptămână n-a trebuit să-nvăț nici-o lecție, pentru că nici-un profesor nu mă putea asculta. Noi nu aveam profesori din ăia care ar fi putut citi pe buzele mele ce aș fi vrut eu să spun. Oricum, eu n-aș fi vrut să spun nimic, căci, profitând de muțenia mea, nu mai învățam nimic.
Tot răgușit eram și în urmă cu câțiva ani, când am pregătit cele mai faine pastile muzicale pe care le transmitea Bazil din Cugiria la un post de radio pe net.
Nu știu ce mi-a adus aminte de răgușiți, căci trebuie să fi fost ceva care mi-a amintit. Iar eu, când mă gândesc la răgușiți, zic repede CHRIS NORMAN, BONNIE TYLER, GIANNA NANNINI. După aia, dacă mă mai gândesc nițel, mai zic vreo câteva nume, ZUCCHERO, BRYAN ADAMS, BRUCE SPRINGSTEEN, JOE COCKER și alții, și alții, dar, așa, din goana murgului, pe ăștia trei îi numesc și noaptea dacă sunt trezit brusc din somn.
Așa că, întrucât nu știu ce mi-a amintit de ei, i-am amestecat și i-am făcut meniu. Am fost și eu politicos de data asta, și l-am așezat pe băiat între cele două fete, ca să nu las o fată prinsă la mijloc. Că, numai între două nu te plouă, nu și între una și unu!
18.01.2017
♫ GALERIA CU RĂGUȘIȚI (~ 55:41 min.)
https://app.box.com/s/1hn7h9xnauk23ret43cwj35ja10oncar
Zău că, azi, nu mă interesează dacă ascultă cineva acest meniu integral, sau nu!
N.B. Dacă am zis CHRIS NORMAN, car’va’zică n-am zis SMOKIE! Chiar dacă …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s