Meniu cu long play-1

Am primit de la malul mării ceva muzical cu LP. LP, după știința mea, este abrevierea de la LONG PLAY, o noțiune pe care am întâlnit-o la discurile vinil. Aș putea să-i fac o traducăreișăn neaoșă, dar tot n-aș înțelege semnificația muzicală a acestei abrevieri. Oricum, am fost convins că este ceva de acest gen, acel LP, așa că am întrebat „Bine, bine, LP, dar cu cine? Cine este interpretul, ca să știu ce să caut”. Iar de la malul mării mi s-a răspuns simplu „LP”. „Băi, să fie-al dracu’, iar am reușit să nu mă fac înțeles”, mi-am șoptit eu în barbă și am reluat întrebarea, de data asta dezvoltând-o pe șapte pagini format A4, cu argumente și explicații academice. Iar de dincolo mi s-a răspuns „LP. Așa îl cheamă pe băiatul ăla ca o fată”. Continuă lectura

Anunțuri

Eu în viitor

N-am o explicație a faptului că, în cea de a treia zi de Paște, eu am simțit nevoia să ascult un meniu care mai fusese cu multă vreme în urmă în locantă cu titlul „Damblale-7”. Că făcuse parte din ciclul numit DAMBLALE MUZICALE mi-era clar, dar ce anume conținea nu-mi mai aminteam. L-am ascultat și, contrar părerii mele proaste despre … vocea pe care o veți auzi, mi-a plăcut ce-am auzit. Așa m-am hotărât să-l reiau. Continuă lectura

Meniu medical-2

Este medical, pentru că este preparat de un doctor. Doctor … HOUSE. N-aș fi crezut dacă nu l-aș fi văzut eu, cu ochii mei, pe Hugh Laurie, cel al cărui nume apare pe discurile de pe care am extras ingredientele muzicale ale acestui meniu, interpretând acel rol de medic în serialul „Doctor HOUSE”. Mi se părea cunoscută figura doctorului și nu știam de unde. O aveam pe coperțile discurilor! Continuă lectura

Meniu antidepresiv

Am găsit undeva o culegere intitulată 20 DE PIESE PE CARE SĂ NU LE ASCULȚI CÂND TE LOVEȘTE DEPRESIA. Nu știu exact ce or fi vrut să spună cei care au întocmit-o, eu având acces doar la traducerea care o însoțea, iar cu traducerile care apar în presa românească m-am cam lămurit. N-am avut nici măcar curiozitatea să mă documentez și eu ce este aceea depresie, de exemplu. Poate, așa, aș fi înțeles ceva ascultând cele 20 de melodii. Poate, cei care au făcut lucrarea or fi avut în vedere și versurile acelor melodii, versuri cărora eu nu le acord atenție decât cu totul și cu totul întâmplător. Eu judec strict muzical. Dacă sunt într-o stare pe care unii o numesc depresie, simpla ascultare a unora dintre aceste melodii mă face să mă simt bine, așa că de ce să nu le ascult? Ca să nu mă simt bine? Iar unele mă scot din sărite chiar și când nu nu sunt deprimat, așa că, pe alea nu le ascult oricum. Continuă lectura

Meniu afurisit

De fapt, nu meniul este afurisit, ci eu și am să spun de ce. Am povestit de pasionații ăia de balet care, oricând îi întreb ce muzică vor să mai pun în locantă, ei răspund invariabil „Balet, nene, balet”, dar când îi întreb dacă au ascultat muzica de balet postată recent îmi răspund, tot invariabil, „Da’ ce, băgași balet!?“ Continuă lectura

Epilog la DARK SIDE OF THE MOOG

Despre seria de albume scoasă de Klaus Schulze împreună cu Pete Namlook, serie pe care au denumit-o DARK SIDE OF THE MOOG, parafrazând titlul unui album al lui Pink Floyd (DARK SIDE OF THE MOON), am mai scris și nu voi relua. Seria conține 11 albume. Cred că din unele albume din această serie am preparat și niște meniuri, pe vremea când era deschis SALONUL NEW-AGE. Continuă lectura