Puccini în serial-1

Cu ceva timp în urmă m-am trezit că nu mai puteam să merg în picioare. Mai aveam nițel și m-aș fi văzut nevoit să umblu în patru labe. M-aș fi descurcat, pentru că mă antrenasem pentru așa ceva, pe când aveam … patru luni. Numai că nu m-am înțeles cu ai casei care m-au împins la doctor. Firesc, am nimerit o doctoriță reumatoloagă. N-o mai lungesc, după o vreme am început iar să merg cum merg eu, anume … să alerg, după cum zice soția.

Continuă lectura

Meniul A-14

Pentru acest meniu am folosit un disc care se află în casa mea în urma unei “dispute” muzicale cu un fost coleg de serviciu, un om care cântase la chitară la viața lui. Eu i l-am semnalat pe LUIS VILEGAS, iar el mi-a răspuns „Stai să-l vezi pe ARMIK!”. Așa mi-a stârnit curiozitatea și am cumpărat albumul GYPSY FLAME.

Continuă lectura

Alfredo-6.1

Azi e sărbătoare pe raftul meu cu discuri clasice-vioară. După câțiva ani de căutări zadarnice, astăzi s-au reunit toate cele șase volume din serialul ALFREDO CAMPOLI – THE BEL CANTO VIOLIN. Primele cinci nici nu mai credeau că va apare vreodată și cele de al șaselea frate al lor.

Continuă lectura